Serviciul Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, împreună cu Polițiile municipale și orășenești din județ și cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și al Direcției Silvice, au acționat în perioada 26-27 iulie pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul silvic.
Astfel, au fost instituite 14 filtre rutiere, fiind legitimate peste 160 de persoane și controlate peste 120 de autovehicule. Ca urmare, au fost reținute 3 permise de conducere, 5 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare. S-a constatat săvârșirea a 3 infracțiuni, toate la regimul circulației rutiere.
În total, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.500 de lei: 3 pentru abateri la HG nr. 984 din 2025 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 5 pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 171 din 2010 privind privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, 30 pentru abateri la regimul rutier (OUG nr. 195 din 2002) iar 4 pentru abateri prevăzute de alte acte normative. (D.R.)