Angajatorii din Spațiul Economic European/Uniunea Europeană oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 134 de locuri de muncă vacante, după cum urmează:
1) Austria – 5 posturi de tehnician producţie (calificare profesională ca tâmplar sau lăcătuș sau mecanic sau operator/tehnician CNC sau tehnician mase plastice; constituie avantaj cunoașterea limbii germane)
2) Germania – 29 de locuri de muncă vacante: 10 de muncitor în producție (calificarea profesională ca măcelar constituie avantaj; experiența în industria alimentară constituie avantaj), 1 de tehnician service (formare profesională finalizată în domeniul mecanic, electronic sau mecatronic; constituie avantaj cunoașterea limbii engleze), 2 de mecatronist (formare profesională încheiată ca inginer mecatronist sau o ocupație similară; constituie avantaj cunoașterea limbii germane), 10 de lucrător în producţie-procesare produse din carne (experiența profesională în industria cărnii constituie avantaj), 1 de tehnician în mecatronică auto (calificare profesională încheiată și/sau experiență în domeniu; constituie avantaj cunoașterea limbii germane nivel mediu), 4 de tehnician electronist (formare profesională încheiată ca electrician/tehnician în electronică; constituie un avantaj câțiva ani de experiență profesională; se cer cunoștințe de limba germană nivelul A1), 1 de tehnician service (formare profesională finalizată; constituie avantaj cunoașterea limbii engleze)
3) Belgia – 1 post de dulgher/tâmplar/inginer manager asamblări (experiență minimum 5 ani; constituie avantaj cunoașterea limbii engleze)
4) Finlanda – 4 posturi de preparator cârnați (experienţă între 1 și 5 ani)
5) Norvegia – 51 de locuri de muncă vacante: 1 de supraveghetor fermă (se cer experiență și cunoașterea limbii engleze), 50 de muncitor acvacultură (experiența în producția de somon sau alte produse alimentare este un avantaj; se cere cunoașterea limbii engleze)
6) Letonia – 30 de posturi de sudor (experiență anterioară în domeniul sudurii, cunoașterea limbii engleze la nivel conversațional)
7) Irlanda – 5 posturi de electrician (minimum 2 ani experienţă, cunoașterea limbii engleze)
8) Franţa – 4 posturi de ciontolitor/tranșator carne (experiență în mânuirea cuțitelor pentru tranşarea cărnii, limba engleză; cazarea este asigurată)
9) Danemarca – 5 posturi de tehnician industrial (se cer experienţă, cunoașterea limbii engleze).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în UE se pot adresa la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui. (D.R.)