VIDEO:Militari și polițiști mobilizați pe frontul anticoronavirus
La mai puțin de 24 de ore de la intrarea în vigoare a Ordonanței militare nr.3, politiștii vasluieni, sprijiniți de militari ai UM 01458 Bârlad, au ieșit în stradă. Astfel, la toate ieșirile din municipiul Vaslui, echipe mixte verificau dacă cei aflați în trafic dar și pietonii cunosc regulile conform cărora au voie acum să-și părăsească domiciliu. Dacă majoritatea dintre ei au înțeles acest lucru și aveau asupra lor adeverințele emise de angajatori sau declarații pe propria răspundere, au fost și cazuri în care polițiștii au fost nevoiți să-i amendeze pe cei care nu-și justificau prezența pe stradă, atât ca pietoni, cât și în calitate de conducători auto. De asemenea, acțiunile forțelor de ordine vor cotinua și în zilele următoare.