Poliţiştii de frontieră din Fălciu efectuează cercetări în privinţa unui vrâncean care a fost observat lovind fără milă un cal
În data de 29 iunie, în jurul orei 15.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu a observat, în balta Pruteţ de pe raza localităţii Bogdăneşti, comuna Fălciu, o persoană de sex masculin ce lovea fără milă un cal, obligându-l prin lovituri repetate şi violente cu pumnii şi cu căpăstrul, să intre în apă şi scufundându-l de mai multe ori cu capul în apă.
S-a procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care s-a stabilit că bărbatul este cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Vrancea.
În momentul în care polițiștii de frontieră i-au atras atenţia că rănirea sau schingiuirea animalelor este o faptă sancţionată de codul penal, bărbatul a precizat pe un ton iritat şi agresiv că este proprietarul calului şi că se comportă cu el aşa cum doreşte, în tot acest timp continuând să-l agreseze.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, dosarul urmând a fi predat, cu declinare de competenţă, autorităţii legale competente în soluţionare.