Moldova, nucleul schimbării în educație
Iași, capitala Moldovei, a fost gazda celui mai important eveniment dedicat schimbării mentalității în educație. Zilele SuperTeach au reunit peste 1.200 de profesori veniți din marile orașe ale Moldovei, dar și din zona rurală. Participanții au putut asculta discursuri de la cei 14 speakeri – oameni de afaceri și specialiști în educație – având ocazia, totodată, de a alege din cele peste 35 de ateliere practice axate pe modalități de aplicare a principiilor Mentalității Deschise în Educație.
”Ne-a bucurat să vedem atâția profesori care îndrăznesc să se abată de la metodele învechite de predare și care își doresc să schimbe educația din România, pas cu pas, prin propriile acțiuni”, a spus Cristina Gheorghe, Director al Institutului Dezvoltării Personale și co-fondator al proiectului SuperTeach.
Zilele de vineri, 15 noiembrie și duminică, 17 noiembrie, au fost dedicate atelierelor practice. Acestea au avut loc în cadrul Școlii Varlaam. Ziua de sâmbătă, 16 noiembrie, a fost rezervată exclusiv Conferinței SuperTeach, care s-a desfășurat la Centrul de Evenimente Agora.
Atelierele practice au avut diverse tematici de abordare a cursurilor la clasă, precum performanța la clasă folosind Mentalitatea Deschisă în Educație, burnout-ul la copii și adolescenți, educația financiară, folosirea metodelor digitale în predare sau dezvoltarea socio-emoțională pentru preșcolari și școlari mici.
Invitatul special al ediției de la Iași a fost Sam Whitney – Director Asociat pentru Dezvoltare Internațională în cadrul Institutului Arbinger, lider mondial în schimbarea de mentalități, alături de care au vorbit profesorilor Andy Szekely – coach și speaker profesionist; Dragoș Anastasiu – CEO Eurolines Group; Felix Tătaru – Președinte GMP Group și fondator Radio Itsy Bitsy FM și Andrada Sorca Mazilu – profesor în învățământul primar Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” Timișoara și formator SuperTeach.
„Ca antreprenori, simțim din ce în ce mai acut criza forței de muncă specializate. Tocmai de aceea avem nevoie de ajutorul profesorilor – baza sistemului educațional românesc – în a forma oameni pregătiți pentru meseriile viitorului. Vrem să construim o comunitate puternică și stabilă care să le ofere profesorilor acces la resurse și care să-i conecteze cu experți în educație. Acesta este primul pas pe care-l putem face pentru a transforma educația din România. Dacă vrem să producem schimbări în economia de mâine, este necesar să începem schimbarea chiar de astăzi ”, a declarat Dragoș Anastasiu, CEO Eurolines Group și co-fondator al proiectului SuperTeach.
SuperTeach este un proiect care a pornit de la ideea de a transforma sistemul educațional cu ajutorul profesorilor, cei care sunt motorul acestuia, cu scopul final de a descoperi și dezvolta măreția din fiecare copil. Proiectul are trei componente:
Conferințele SuperTeach, deschise tuturor profesorilor care își doresc să afle mai multe informații despre cum pot transforma modul în care relaționează cu elevii la clasă, dar și cu părinții acestora sau cu propriii colegi.
Programul de formare Mentalitatea Deschisă în Educație (MDE), un curs specializat unic aparținând Institutului Arbinger, lider mondial în schimbarea mentalității, oferit gratuit profesorilor selectați dintre participanții la conferințe.
Construirea de către profesorii astfel antrenați a unor comunități locale care să ajute la aplicarea acestor principii și instrumente de relaționare cu copiii în cât mai multe școli