Încă șase comune vasluiene vor beneficia de gadastru gratuit
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o procedură de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 215 unități administrativ-teritoriale (UAT) din 37 de județe. Printre acestea se numără și 6 comune din județul Vaslui.
Mihai IONESCU
Vetrișoia, Vinderei, Duda – Epureni, Drânceni, Tutova, Dodești sunt comunele din din judeţul Vaslui pentru care au fost iniţiate procedurile de atribuire. Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.
Potrivit Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Vaslui achizițiile se desfășoară pe loturi, fiecare comună reprezentând un lot. Suprafața totală estimată a celor 215 loturi este de 1.294.509 de hectare.
Procedura va fi finalizată cu încheierea de contracte multianuale/lot pentru o perioadă de 24 de luni. Valoarea estimată este de 169.580.679 de lei fără TVA.
Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.
Selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare: localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României; localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe; localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate.
Lista UAT-urilor din județul Vaslui pentru care a fost inițiată procedura de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică a imobilelor: