În ultimele 24 de ore atât polițiștii cât și jandarmii vasluieni nu au aplicat nici o sancțiune, privind respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de urgență
Patrule mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare.
În ultimele 24 de ore, peste 210 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, efective ale poliţiei locale și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
S-a verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse (de izolare/ carantinare/ deplasare) în cazul a 265 de persoane. De asemenea, peste 40 de societăți comerciale/ PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de urgență.
Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru impunerea normelor legale în timpul Stării de urgență, în ultimele 24 de ore, a executat 44 de misiuni, a folosit 77 de efective, nu au fost constatate contravenții și nu au fost aplicate sancțiuni.(Mihai IONESCU)