Deocamdată, seceta nu pune în pericol alimentarea cu apă a Vasluiului
În întreaga zonă a Moldovei a plouat foarte puțin în ultima vreme. În județul Vaslui, de luni bune, să tot fie din vara anului trecut, nu s-au mai înregistrat precipitații semnificative decât izolat. Nici zăpadă n-a căzut până pe la mijlocul lui februarie, dar și atunci, au fost două episoade de fulguieli, iar omătul nu a apucat să se aștearnă. Acum, pe oriunde mergi, peisajul este asemănător Turciei. Dacă anterior era verde, acum toate pășunile sunt uscate, plin de praf.
În aceste condiții, se înțelege că perspectivele de aprovizionare a localităților cu apă potabilă îngrijorează pe toată lumea. Astfel, referindu-ne la principalele lacuri de acumulare, multe pârâiașe care le alimentau au secat, iar debitele râurilor sunt la sub o cincime din normal! Situația nu este deocamdată alarmantă, dar chiar dacă în prezent există suficientă apă în barajele de la Solești, Pușcași, Cuibul Vulturilor și Căzănești, prelungirea secetei ar putea impune restricții de furnizare către o serie de comune și orașele Vaslui și Negrești.
Situația nu pare să se schimbe în perioada imediat următoare. Meteorologii anunță un final de primăvară și o vară secetoase. Din fericire, specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor Vaslui susţin însă că există suficiente rezerve și în prezent nu sunt probleme privind alimentarea cu apă în sistem centralizat. Acum, coeficientul de umplere este de 0,42 în acumularea Căzănești, 0,53 la Solești, 0,98 la Pușcași și 1,1 la Cuibul Vulturilor.(Mihai IONESCU)