COVID -19: Situația statistică actualizată pentru județul Vaslui la 19 Mai
Situația statistică actualizată pentru județul Vaslui, 19.05.2020, conform informațiilor oferite de Direcția de Sănătate Publică Vaslui:
– numărul de persoane aflate în izolare la domiciliu la data curentă: 28;
– numărul de persoane izolate la domiciliu în ultimele 24 de ore: 8;
– numărul de persoane ieșite din izolare în ultimele 24 de ore: 2;
– numărul de persoane aflate în carantină la data curentă 333: ( 271 în carantină instituționalizată, 62 de persoane carantinate la domiciliu);
– persoane ieșite din carantină în ultimele 24 de ore: 17;
– numărul de persoane carantinate în ultimele 24 de ore: 2;
– cazuri confirmate cu noul coronavirus: 146 ( 52 internate în spital, 17 decedate, 77 externate din spital).
Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În cursul zilei de ieri, 18 mai 2020, 129 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și 48 de polițiști locali au desfășurat 7 misiuni specifice.
Obiectivul nostru este siguranța cetățeanului.
În contextul trecerii la Starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID -19, în ultimele 24 de ore, a executat 40 de misiuni și a folosit 60 de efective.
Aducem în atenția cetățenilor că prin Hotărârea nr. 24 din 14.05.2020 adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pe perioada Stării de alertă, s-a instituit obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise.
Vă informăm că pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență (https://fiipregatit.ro/) poate fi consultat Ghidul pentru Starea de Alertă, care cuprinde răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, precum și explicații și reglementări referitoare la Starea de alertă. De asemenea pe aceeași platformă există încă 11 ghiduri COVID-19 (Cumpărături, Transport în comun, Simptome, Interacțiune cu Poliția, Autoizolare, Întrebări și mituri, Informare corectă ș.a.)
REAMINTIM cetățenilor numărul de telefon la care apelanții pot beneficia de suport psihologic și sprijin social. Numărul de telefon 0.800.070.030 se poate apela gratuit din orice rețea, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8:00-24:00.
Apelați pentru recomandări și alte informații linia TELVERDE – 0.800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. Apelați 112 doar în caz de urgență!
Informații legate de COVID -19 puteți primi și la numărul de telefon – serviciu de permanență al Direcției de Sănătate Publică Vaslui – 0770.379.448.