Combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor și jocurilor sportive
Prefectul Judeţului Vaslui, Eduard-Andrei Popica, a condus joi, 31 octombrie 2019, ședinţa ordinară a Colegiului Prefectural, care s-a desfășurat ȋn Sala Mare a Consiliului Județean.
Răducu Tatu, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Vaslui, a prezentat o analiză și măsuri pentru buna desfășurare a competiţiilor sportive organizate în judeţul Vaslui, conform Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor și jocurilor sportive.
”Competiţiile sportive la nivelul judeţului Vaslui se desfășoară conform prevederilor legale, excepţie făcând câteva incidente care au avut loc în Campionatele de fotbal din Ligile a IV-a și a V-a organizate de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal. De multe ori incidentele au loc prin incitarea spectatorilor chiar de către sportivi, antrenori sau oficiali ai cluburilor aflate în competiţie. AJF penalizează frecvent jucătorii și oficialii echipelor pentru folosirea unui limbaj și/sau gesturi agresive, ofensatoare sau ireverenţioase care pot crea începutul unor situaţii de tensiune și în rândul spectatorilor și sportivilor. Un exemplu în acest sens fiind ca terenul echipei Vulturul Bălteni a fost suspendat de Comisia de Disciplină a A.J.F. Vaslui. S-a luat această decizie ca urmare a faptului că la meciul de pe teren propriu cu Avântul Solești (9-8 după penalty-uri) din Cupa României – faza judeţeană, culoarul Ligii 5, s-au aruncat cu obiecte în teren. D.J.S.T. Vaslui pune accent, la acţiunile sportive pe care le organizează sau este parteneră, pe conduita corectă a sportivilor, antrenorilor, oficialilor, arbitrilor și spectatorilor pentru a evita orice acţiune care ar putea afecta spectacolul sportiv”, a declarat directorul DJST Vaslui.(Mihai IONESCU)