Bărbat în vârstă de 52 de ani din Bârlad, reținut pentru tâlhărie
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată.
În data de 12 mai, în jurul orei 12:45, polițiștii au fost sesizați de către angajata unei societăți comerciale cu privire la faptul că agenții de pază au surprins în flagrant un bărbat care a sustras diferite bunuri din societate însă nu a putut fi reținut și predat organelor de poliție fiindcă a pulverizat o substanță iritant –lacrimogenă dintr-un spray, reușind astfel să fugă.
În urma suplimentării dispozitivului de siguranță publică în zonă și a activităților desfășurate de către polițiști, persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată a fost identificată la scurt timp. Prejudiciul a fost recuperat integral de către polițiști.
Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar astăzi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea de arestare preventivă.