Bărbat căutat de autorităţi pentru rele tratamente aplicate minorului, depistat la Albiţa
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova condamnat de autorităţile din Italia pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, cu o pedeapsă privativă de libertate.
În ziua de 27 mai , în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, C.M. cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului există o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emis de autorităţile din Italia, la data de 22 mai, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, pe teritoriul Italiei.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a IPJ Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.