Anul Nou pe rit vechi. Revelion la Slobozia
Dacă mulți dintre noi am trecut de două săptămâni în 2019, cei care se ghidează după Calendarul Iulian au trebuit să aștepte până la petrecerea de revelion. Pentru ei, trecerea în 2019 s-a făcut în noaptea dintre 13 și 14 ianuarie. Trebuie spus că obiceiurile “pe vechi” sunt păstrate mai mult în localitățile rurale. În seara de Ajun, cete de tineri, dar și de adulți, umblă cu uratul din casă în casă, cu tălăngi și buhaiuri, pentru un an mai roditor și mai îmbelșugat. În unele sate, flăcăii încing și dansul căluților, pentru ca gospodăriile să fie protejate în anul stă să vină. Și în satul Slobozia, comuna Gârceni, din județul Vaslui, a fost veselie mare, duminică. Tabloul, desprins parcă dintr-o poveste de iarnă, a fost completat de numeroșii colindători, iar în timp ce pe ulițe se desfășura un adevărat spectacol, în gospodării, pe grătare, sfârâia friptura.