Amenzi de peste 400 mii lei, aplicate de Garda de Mediu Vaslui
Echipajele Gărzii de Mediu Vaslui au efectuat 449 inspecții la obiective înregistrate ca având activități cu impact asupra mediului. Au fost aplicate 53 amenzi,în sumă totală de 408.000 lei, și 39 avertismente
Mihai IONESCU
Potrivit reprezentanților Comisariatului Județean Vaslui al Gărzii Naționale de Mediu (GNM), în primul semestru al anului, instituția a efectuat nu mai puțin de 449 controale, dintre care 186 planificate conform planului anual de control și 263 neplanificate cu patru echipe de control. Pentru neconformitățile depistate, s-au aplicat 53 amenzi în valoare de 408.000 de lei și 39 de avertismente.
„Neconformitățile constatate în timpul controalelor au constat în: nedepunerea la termen a declaraţiilor la fondul pentru mediu ( amenda 5.000 lei ); neasigurarea colectării selective, transportului şi valorificării deşeurilor în unele zone de pe teritoriul comunelor judeţului ( amenda 15.000 lei ); lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor conform prevederilor legale ( amenda 7000 lei ); arderea diverselor deşeuri amestecate ( amenda 10.000 lei ); gestionarea necorespunzatoare a uleiurilor uzate ( amenda 10.000 lei ); nepredarea şi/sau depozitarea necorespunzătoare deşeurilor de ambalaje contaminate provenite de la produsele fitosanitare( amenda 2.000 lei ).
Valoarea amenzilor aplicate a fost între 1.000 lei şi 10.000 lei persoanelor fizice şi între 2.000 lei şi 30.000 lei persoanelor juridice, toate cele 53 amenzi aplicate au fost asumate prin achitare, niciuna nefiind contestată”, a declarat Cristian Gabriel Laic, comisarul șef al Comisariatului Județean Vaslui al GNM.
O pondere importantă în activitatea de control desfășurată în primul semestru 2019, au avut-o controalele de verificare a: stării de salubritate a localităților, cursurilor de apă și căilor de comunicație din județul Vaslui; depunerii declarațiilor la Administrația Fondului pentru Mediu, modului de gestionare a deșeurilor reciclabile (Legea 211 /2011 privind regimul deșeurilor prevede amenzi contravenționale de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru persoanele fizice, de la 20.000 lei la 40.000 și de la 5.000 lei la 15.000 lei pentru neîndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor ce le revin autorităţilor administraţiei publice locale); operatorilor economici care accesează fonduri nerambursabile FEADR prin Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Vaslui ( 77 controale in priumul semestru ); fostelor depozite de deșeuri din Vaslui, Bârlad, Negrești, Huși și depozitul de zgura al Termica SA și depozitele de deșeuri administrate de Romprest Energy SRL ( deșeuri municipale ) și Rulmenți SA ( deșeuri periculoase ); rezolvării celor 65 de sesizări înregistrate de la persoane fizice, juridice sau direcționate de alte instituții.
Comisarii GNM Vaslui au pus accent și pe responsabilizarea autorităţilor administraţiei publice locale din mediul rural pentru implicare în procesul de colectare, transport, valorificare şi/sau eliminare a deşeurilor generate pe raza administrativ-teritorială de competenţă, creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor prestată de operatorii de salubritate și diminuarea zonelor cu abandonări de deșeuri.
Printre obiectivele urmărite de GNM Vaslui în anul 2019 menționăm:
– Conștientizarea operatorilor economici și a populației pentru a depune la punctele publice de colectare a deșeurilor doar deșeuri menajere. Pentru deșeurile de substanțe periculoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, corpuri de iluminat, baterii uzate, anvelope uzate, deșeuri rezultate din activitatea de construire există obligația legală de a fi eliminate la puncte special amenajate de operatori economici autorizați.
– Modul de colectare a deșeurilor menajere din județul Vaslui și eliminarea prin depozitare la Depozitul ecologic de deşeuri Roşieşti. Există amenajată și funcționează prima celulă a depozitului, pe o suprafață de 9,7 ha cu o capacitate proiectată de 1. 380 .000 mc.
– Verificarea agenților economici cu activitate specifică domeniului agricol, astfel încat să se eficientizeze gestionarea substanțelor și preparatelor periculoase, precum și managementul deșeurilor de ambalaje provenite de la acestea. Respectarea Codului bunelor practici în agricultură în special în ce privește gestionarea gunoiului de grajd atât în fermele de animale dar și în gospodariile individuale, precum si gestionarea îngrașămintelor chimice în vederea reducerii aportului de nitrați în apa freatică.