Agenții economici atentează la sănătatea noastră
Luna trecută, pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor, au fost sancționați contravențional 97 de operatori economici, care s-au ales cu 43 de avertismente și 54 de amenzi, în valoare totală de 87.900 lei.
Mihai IONESCU
Potrivit reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vaslui, luna trecută, instituția a desfășurat 121de acțiuni de control tematice, la solicitarea altor organisme sau pentru cercetarea reclamațiilor și sesizărilor primite.
Ca urmare a deficiențelor constatate, au fost dispuse: oprirea temporară a comercializării pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 28.205 lei, oprirea definitivă a comercializării și retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare în valoare de 4.312 de lei și sancționarea contravențională a 97 de operatori economici,fiind aplicate 43 de avertismente și 54 de amenzi, în valoare totală de 87.900 de lei.
În timpul verificărilor, au fost identificate mai multe categorii de nereguli:
– comercializarea produselor alimentare cu data limită de consum/data durabilităţii minimale/termenul de valabilitate depăşite ;
– lipsa elementelor de identificare–caracterizare;
– neafişarea preţurilor de vânzare sau a preţurilor pe unitatea de măsură;
– comercializarea produselor cu elemente de identificare-caracterizare incomplete/incorecte sau netraduse în limba română;
– comercializarea produselor alimentare/nealimentare sau prestarea serviciilor de alimentație publică în spații neautorizate;
– nerespectarea orarului de funcționare afișat – închiderea unității în scopul sustragerii de la control;
– utilizarea de mijloace de măsurare neomologate, neverificate metrologic.
„Tot în această perioadă, au fost cercetate și soluționate 13 reclamații primite din partea consumatorilor: cinci s-au dovedit întemeiate, cinci au fost neîntemeiate, două au fost redirecționate iar una nu au putut fi soluționată din cauza lipsei elementelor necesare cercetării”, ne-a declarat comisar-șef adjunct Constantin Vasilache, coordonatorul CJPC Vaslui.