AFIR și APIA se vor contopi, în curând
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ar putea deveni, în curând, o singură agenție, a precizat ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, în conferința de presă susținută miercuri, 12 februarie 2020, la sediul MADR.
Potrivit acestuia, există presiuni din partea autoriăților de la Bruxelles pentru unirea celor două agenții, astfel încât să devină o singură entitate, iar procentul de fonduri europene absorbite să fie mai mare.
”Presiunea Bruxelles-ului este să fie o singură agenție dar vom vedea cum le vom reforma. În primul rând să fie mult mai eficiente iar absorbția de fonduri europene să fie mult mai bună, mai ales în cazul AFIR. Și legat de unirea acestora două agenții dacă vom fi nevoiți să o facem o să decidem astfel încât să nu afectăm plățile. Pentru că asta este foarte important: să nu sufere beneficiarii pentru că, vedem, va fi și o perioadă de tranziție, cel puțin 2021. Deocamdată la nivelul Comisiei Europene de abia acum se creionează marile linii, nu știm exact ce se va întâmpla dar noi ne pregătim să ne facem temele cu Planul Național Strategic astfel încât atunci când Comisia Europeană ne solicită să avem un draft pe care să putem discuta”, a explicat Adrian Oros.
Potrivit celor de la Agro – Tv.ro., reformarea celor două agenții de plăți este trecută în programul de guvernare propus de Guvernul Ludovic Orban II.