A uitat să lase remorca acasă!
În data de 17 iunie, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, D.V., cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 49 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz, înmatriculat în Bulgaria şi o remorcă, înmatriculată în R. Modova.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că D.V. nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.