498 de apicultori vasluieni au solicitat ajutorul de minimis
Potrivit reprezentanților Direcției pentru Agricultură Județeană(DAJ) Vaslui, până la data de 31octombrie inclusiv, la sediul instituției au fost primite şi înregistrate un număr total de 498 cereri de înscriere în Registrul judeţean de evidenţă a beneficiarilor de sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis, reprezentand 63 % dintr-un total de 793 persoane înscrise în baza de date, gestionată de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie ,, Prof. Dr. G.K. Constantinescu” – Oficiul judeţean de zootehnie Vaslui, pentru un număr de 48.432 familii de albine ( 75%) din 64.463 total familiii de albine înregistrate pe raza judeţului Vaslui.
Suma totală eligibilă destinată apicultorilor în vederea compensării efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate pentru perioada martie – mai 2019 este în valoare de 968.640 lei.
Subliniem faptul că, urmare, a publicării în M.O. nr. 828/11.10.2019, a Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și a președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de compensare potrivit prevederilor art. 14 alin (2) din H.G. 705/2019, beneficiarii acestui ajutor de minimis care înregistrează obligaţii bugetare / fiscale restante, în conformitate cu prevederile art. 158 din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedura fiscală cu modificările și completările ulterioare, vor primi în conturile bancare diferenţa dintre suma aferentă acestei scheme de ajutor de minimis și suma reprezentând datoriile către bugetul general consolidat al statului român.(Mihai IONESCU)